Entuziasmate fiind de aflarea sarcinii, începem să ne gândim la pregătirea lucrurilor pentru bebeluș, camera lui, și nu în ultimul rând, pentru bagajul de maternitate.
Bineînțeles, legat de asta sunt și o mulțime de superstiții care spun că lucrurile pentru bebeluși n-ar trebui cumpărate decât după nașterea acestuia… Firește, n-ai cum să lași totul pe ultima sută de metrii.
Toată sarcina am avut o gentuță pregătită, în caz de orice, fiindcă am avut o sarcină cu mici probleme.
Adevăratul bagaj pentru naștere l-am pregătit începând cu săptămâna 30, cât încă am mai avut mobilitate.
Să nu uităm și de actele necesare internării, și acelea fac parte din bagaj (ecografiile și analizele din timpul sarcinii, buletinul și cardul de sănătate, adeverință de salariat de la locul de muncă)
Pentru mine am pus:
- trusa cu cele necesare pentru igienă (săpun, șampon, gel de duș, pastă și periuță pentru dinți, piaptăn, deodorant, hârtie igienică, șervețele umede și uscate, vată)
- prosop pentru corp și pentru față
- papuci
- absorbante pentru lăuze
- absorbante pentru sâni
- pompă pentru sâni
- 3 cămăși speciale pentru alăptat ( cu deschidere în față) și un halat
- șosete albe
- cremă pentru sâni cu lanolină
- apă în sticle de 500 ml cu dop special pentru copii (având în vedere că urma să nasc prin cezariană nu aveam cum sta în fund pentru a bea apă)
- cană, lingură, furculiță, farfurie
- pentru relaxare (mi-am pus integrame, o carte și tableta, pentru că am stat mai mult în spital)
- și să nu uităm de încărcătorul de la telefon/tabletă
Pentru bebeluș:
- pampers nr. 1
- șervețele umede
- aleze
- păturici (2-3 bucăți)
- hăinuțe (body, bluzițe, pantalonași)
- căciuliță, ciorăpei, mânuși ( ca să previi zgârieturile)
- trusă pentru manichiură bebeluș (la farmacie găsești truse speciale)
- cremă pentru iritații
- șampon și gel de duș speciale pentru bebeluș
- ser fiziologic și comprese sterile
- glicerină boraxată cu nistatin (pentru curățare guriță- prevenirea aftelor)
- biberoane și suzete

Ai nevoie și de anumite acte pentru a putea face certificatul bebelușului:
- buletinele părinților (copie și original)
- certificatele de naștere ale părinților (copie și original)
- certificatul de căsătorie (copie și original)
- certificatul constatator (de la secretariatul spitalului).
Lista însă poate să difere de la spital la spital (spre exemplu la spitale private, ai unele lucruri pe care le primești din partea lor).
Pot să difere și de la mămică la mămică, pentru că nevoile și problemele sunt diferite.
Sper totuși să vă fie de ajutor, măcar în mare să vă faceți o idee!